Broadway Dream

Passe, oiseau, passe, et apprends-moi à passer!

2011-03-16T15:06:00.000-07:00

1)tu erai pasarea nouă

ce în geam ne bătea mereu.

tu erai pasărea albastră

cu aripi lungi, pictate de vreme, pictate de ploi și zăpezi.

tu erai pasărea ce ne aducea viața pe aripi.

te cunoșteam pasăre, pe tine;

din alt secol, din alt mileniu.

le spuneam nori albi și nori de cenușă.;

obișnuiam să credem că putem să zburăm împreună la ei.

eu aveam doar mâini și picioare lungi.

tu erai mereu cu aripile tale pictate de vreme șide ploi neîndemânatice.

Schmetterling.

2011-03-10T09:49:00.000-08:00

Fluture de primăvară.

Când te vreau, când nu te vreau,

mereu tu în cale-mi stai.

si nu vrei deloc să îmi dai drumul genelor și picioarelor.

Fluture de primăvară.

ai devenit un fel de răceală

și mi-e greu să te desprind de mine.

Dar se face ora 3

și fluturii au zburat din inima primăverii,

le-au căzut până și aripile,

le-au cazut de tot...

până și lacrimile de mucegai pe pământul zdrobit, pe gresia udă.

cum se face că tu, rămâi neobosit pe pleoapele si coapsele mele...

cum se face că primavara ta încă nu s-a încheiat?

fluture de primăvară,

așa cum mă vezi,

eu vin încet către tine,

cu pași mici și cruzi,

pătrunsă de al verii trecute gust...

și îndrăznesc să-ți șoptesc încet:

oare fluturii ca tine trăiesc să fie ai primăverii must?

Șir de sezon.

2010-12-21T04:26:00.000-08:00

15.

a venit azi. azi se spune că e un personaj important când vorbim de timp. cineva, pe undeva, e mai nebun decât ieri. pentru că azi e nebun și-n sinea lui e satisfăcut când primește câte un tovarăș de nebunie. Vrei să devenim mai nebuni ca ieri?

patinatorii o iau razna azi. tocmai și-au dat seama cât de amuzant e să patinezi pe inimi, să aluneci în forță,să trasezi forme cu patinele, să le tai, să cazi pe ele. desigur, ea nu simte nimic. doar e gheață și e dură, rece și indiferentă oricărei mișcări.Cât sânge trebuie să fi curs ieri.... aproape că te apucă febra patinajului când te gândești.

Mai lasă te rog, să cadă de pe casă,

încă un suflet. să se arunce în zăpadă,

să se topească la primăvară,

noi să ne topim cu el.

25.

Pe tine nu te știu. domnule, ești cumva din zona noastră?

Pardon, eu nu știam că la voi nu se fumează. cu toate acestea,

nu vrei să ne înecăm cu fum amândoi?

90.

Hai și ține-mi companie.

Ceaiul să danseze în ceașcă, în timp ce noi ne devorăm curcubeul. Vântul să sfârâie în tigaie,

că de carnea de pe noi, am uitat; ea să doarmă în frigider, ca la vară s-o mai punem și la murat.

679.

Stai puțin! Un ou cred că tocmai ne-a făcut cu ochiul.

Fulg roșu pentru suflet

2010-12-21T03:42:00.000-08:00

E ruj roșu-n casă și e roșu-n dormitor.

Ne lipim buzele de geam și alergăm pe coridor,

așteptând să auzim cum ne trosnesc coapsele înghețate de ger,

în focul din șemineu. Nici nu mai știm cum să-l oprim.

plăpând e sânul ce tremură sub pana iernii

și jucăuș e fulgul ce acum pe piept s-a așezat;

Privim uimiți cum nenorocitul,

Pătimaș mai fură câte un sărut

sânului plăpând.

și asta ne duce cu gândul la vară,

Când toți visam să adăpostim un rece fulg de nea

la piept. tăcuți, senzual, o luăm către mare. nu acolo unde e sare, căci acolo e roșu cerul, e roșie și marea. Doar rujul mai rămâne în dubiu, fără culoare, doar cu o aromă stupidă de scorțișoară.

there's a fairy in the mirror

2010-12-15T10:29:00.000-08:00

And they kept telling me I got special powers.

And they kept pushing me into madness.

But I was the one deceived the most, the one trapped in neverending illusions.

So tell me, who wins the war? Because as far as I can see, Napoleon endend up being isolated on a bloody island. Still, his appetite of destruction remained in his soul, waiting anxiously to come out when the world would least expect it. So that doesn't mean he has lost the war...it's just how they say, he has lost that ONE battle, but he'll come back more victorious than ever...or maybe just taller.

Call me a tyrant if you want, but don't call me passionless. Because passion is the last thing they would take away from me. And since I've decided to be cruel, no one could dare to confront me from now on .

Huh. Now, ain't that ironic? The queen that should have lost her head, looks straight ahead, proud enough to make you sick, planning her miserable revenge. She'll tear them apart. Or at least, that's what her mind projection has just whispered to her. Maybe it's just a matter of time until she'll get lost forever. But that would be such a huge loss for mankind.

And they kept telling her she's got special powers.

And they kept pushing her into madness.

And they never guaranteed her she'll win. No. They said a victory it's something natural to come.

But she was the one deceived the most, the one trapped in neverending illusions.

Someone wake her up. The fairytale is out of control.

Barcă

2010-11-13T05:41:00.000-08:00

Nu o să mai vorbesc frumos azi. Şi poate nici mâine. Şi poate, cine ştie... o să mai treacă ceva timp, până mă apuc să vorbesc again frumos. Aşadar, sorry. Azi sunt o barcă pe uscat.

Totuşi, azi a fost cald, un cald fără sens, după părerea mea. Şi la urma urmei, de ce să ne entuziasmăm degeaba?? "Canicula" de noiembrie ţine cât să poată să ne aburească. După ce suntem înmuiaţi bine, vine frigul şi ne doboară ca pe nişte pioni nefericiţi ce suntem.

Ah, mon Dieu... pe o vreme ca asta, NU îmi vine să ies la plimbare şi NU îmi vine inspiraţia şi NU pot să scriu eseuri şi nici măcar să beau CAFEA nu pot! Pentru că m-ar durea îngrozitor stomacul şi stomacului nu-i poţi spune poveşti de adormit, pentru că el s-a saturat de ele!! Şi conştiinţa...mă roade zilele astea, poate mai mult decât ar trebui. Sper să scap curând de "blocajele sentimentale" şi să mă întorc la cafeaua mea cea de toate zilele şi poate şi la puţină profunzime. Cum ar spune Cioran, "e uşor să fii profund: ajunge să te laşi copleşit de propriile-ţi tare."

Păr ud după furtună şi despre cum să nu te uzi în ploaie.

2010-09-29T09:38:00.000-07:00

Încep să bănuiesc progrese. Capul îmi curge cu nămol şi curge lin pe foile galbene de lângă pat.

Un colţ de stradă mă rupe din peisaj şi toamna mă bate peste faţă. Afară plouă şi e frig. Cineva a spus că Londra e departe. Oare a minţit?

Tu, cel care asculţi vioara înainte de culcare, fă să tacă ale ei plânsete că ne udă pe toţi cu remuşcare.

Ce romantică e toamna, are să zică el...

Şi ea îi va sorbi vocalele şi consoanele, îi va sorbi şi glasul.

El, o va privi melancolic, gândindu-se la un cântec vechi,

Îl va fredona încet la urechea ei,

Şi ei are să-i curgă euforia în palme

Şi fără să dea de veste,

Ea fuge într-un alt colţ de lume

Lăsându-şi prinţul

În grija unei nopţi de vară.

Plouă afară şi toamna nu ne mai iubeşte iubirea.(sau iubirea nu ne mai iubeşte toamna?

)

Август. August

2010-09-02T17:27:00.000-07:00

Stau sub călcâiul umed și ascult cum picură în prag. Nici o rază nu pătrunde în al nostru cerc vicios. Suntem doar noi doi, ce ne învârtim parcă, de câteva ore bune fără să știm să vorbim o limbă anume. Ploaia rece, în toiul furtunii vorbește pentru noi.
Geme de tristete și de dor și în corul bombelor.

O suviță mi-a căzut în poală. Cât de lung mi-e părul, spuneai. Și atunci am învățat să iubesc.
Nu e undă sonoră să poată atinge cântecul zilelor de august.
Nici vânt de nord să le ducă dorul.

E trecut deja de 4,
E dimineață și e cumplit de frig. Last drop left of summer. You'll keep on telling me there is no room left for goodbye.
Clipa a rupt săruturile în două. Nu mai rămâne decât amprenta zilelor de august, cumplit de încărcate. Cu toții vom rămâne cu sufletele în zilele de august.
Eu, retrăiesc la nesfârșit momentul când, mi-a căzut o șuviță-n poală. Și tu ai zâmbit, căzând cu ea.

na moyu lyubovʹ.

Hey, where the heck is Shakespeare?

2010-08-06T03:46:00.000-07:00

Hello England! Goodbye Romania!

2 weeks

Ploua-va în Londra.

Sahară în flăcări. Are sens ceva din ce spun?

Invitația s-a pierdut pe drum,

Dar în cele din urmă William

Venit-a să mă ducă personal

Pe tărâmul lui de glorie.

Fură

oamenii

noaptea

săruturi. Noapte scandinavă urmează înainte de îmbarcare.

Și se spune că va ploua în Londra.

Și sufletul mi-e doar foc și dor.

Acasă era vară.

Untill next time, rămâi cu bine, Laura.

Drumul: Are we there yet?

2010-07-25T13:45:00.000-07:00

Talpile au obosit de atata

mers. Traversez cu ardoarea

unui calator, oceane de nori,

fumuri magice, argintii.

Trup: sfaraie la lumina lunii;

ard verile in obscuritatea glasului tremurand;

si simt cum sufletul mi-e antic si strain

De atatea bagaje ce duce in spate.

Unde ma va duce vantul, cocorul

-cu aripe frante-

zarea si noianul de amintiri

pe care inca nu le am?

Popas: life as a house

2010-07-23T03:46:00.000-07:00

Am facut curat

Ca mobila sa-mi faca cu ochiul.

Pana si ventilatorul din coltul

indepartat al camerei, prizonier al

celor patru pereti,

cu un zambet larg,

rupt parca dintr-un cadru romantic;

intim

Imi arunca in fata

aer inghetat.

Imi limpezeste caniculara minte.

Destinatie: 16 days until midnight

2010-07-22T01:11:00.000-07:00

Masor deja secundele

cu incetinitorul.

Imi deschid geamul dimineata

sa fac loc crengilor teiului lui Eminescu

-sau marului lui Newton, ca nici eu nu mai stiu exact-,

Sa mangaie parul meu lung si ud, dupa baie,

sau unghiile obosite

Sa le mangaie.

E inutila asteptarea

sa bata in geam

2 AM

Cum batea bunicul bunicii;

cand primordialul

Apare doar la jumatatea

drumului canicular cand calatoresti

Catre vulcan, deasupra norilor,

Sus, sus.

Wake up in the morning feeling like...?

2010-07-20T06:35:00.000-07:00

Mi-e foame de o răceală de vară. Cu strănuturi și tuse și tot tacâmul.

Cât de pline de ele sunt zilele astea de vară! Dorm noaptea ca să nu-mi fie cald. Ca sa mă trezesc dimineața să-mi fie și mai cald? Ei, asta da schimbare. Ca și cum ai zice, beau ceai după înghețată să nu mă doară în gât, dar a doua zi te trezești că nu mai ai voce. Sau poate nu e așa. Oricum ar fi, diminețile de genul, mă seacă. Mă seacă și mă storc de orice urmă de ”hai să facem ceva interesant azi, că e ...vară.” Trebuie să recunosc că unele lucruri, vor rămâne mereu la fel, orice le-ai face.

Exact ca durerea în gât, pe timp de caniculă. Oh, vreau să mi se toarne o oală cu apă rece în cap.

One of those days...

Edith Piaf -Mon manège à moi

Nuca și bucata neterminata.

2010-07-04T17:01:00.000-07:00

Cât de hilar pare să îți privești palma cu gropițele ei și să nu mai recunoști liniile pe care le-ai trasat abia ieri. Hai să ne prefacem că lumea e facută din două bucăți mari de nucă. Ce o să facem? Legile indică să se ascundă toți în inima nucii ca să evite posibilele pericole de la suprafață. Dar cine suntem noi să judecăm în virtutea destinului? We go with the flow. O luăm cu începutul de acolo de unde ne dictează inima. Că...de ar fi să ignorăm frumusețea Universului ce se vede atât de dramatic în culori trandafirii de pe marginea nucii, am ajunge să fim niște izolați în circul logicii. Ce soare să ne zâmbească din întuneric? Ce impuls să ne mai împingă să sărim în apă când vrem să tragem în piept arta veșnică? E greu...greu să-ți imaginezi asa ceva.

Stai și te gândești că viața îți dă acele ocazii cheie să iei bucăți din lume când te aștepți mai puțin. Cine și-ar fi închipuit că ipoteza care presupune că un eșec este urmat mereu de un succes, este adevărată? Eu simt că tocmai am luat o gură mică de univers. Tu?

Pe malul marii

2010-06-28T06:50:00.000-07:00

Pamant fuge. Noi nu fugim. Pamant curge. Noi ne strecuram printre paiete. Pamantul se usuca sub picioare. Noi facem poze alb negru si le tinem in palarii. Fugim desculti pe nisip. Ud. Ud e calcaiul meu sub genele lunii. Ma gandesc sa fur o stea de mare, dar e prea departe.

It's a greek kind of love...

2010-06-17T10:19:00.000-07:00

As I make my way out of his spider web...

A trip to Greece is just perfect!

Asa ca toate panzele sus pentru ca am de gand sa ma las purtata de valul mediteranean de data asta cu adevarat.

You were my all, yet not my neverending one.

You were my black and white, yet not the reddish passion of my glorious days.

You just stand there waiting for a sign, or perhaps you're just a projection of my mind.

That's always going to be a sweet hell. A lie. A sigh...

Vino mare si mananca-ma! Zdrobeste-mi oasele toate, si impleteste-ti o cununa din ele.

Vino mare si iubeste-mi eroul trufas! Scuipa-l la malul auriu si adu-l la picioarele mele.

Veniti valuri, de ganduri purtate si cantati o serenada razboiului dintre al meu ego cu al lui suflet.

Maine...poate maine.

Punct.

Etica amintirilor

2010-06-10T04:30:00.000-07:00

Ziua rasarea din randurile geografiei sau din desenele geometriei, iar noapotea ii umplea visele.

Cyrus o privea tacit cu mucul de tigara putrezit in coltul gurii. Jumigaia cu un briceag o bucata de lemn ud dupa ploaie. Valuri, valuri, fara remuscari. Respiratia lui lua forme monstruoase sub stapanirea fumului tare, elocvent.

Nevoia organica de a modifica realitatea pe masura ce decorul impaienjenea sub privirile espectative ale motanului Bijou crestea tot mai mult, ajungea la stadiul in care nu cunostea margini ajungand la mistificare. Era drept ca nefericitii din cadru erau constienti de cercul tragic in care se invarteau din momentul in care s-au nascut, dar nici macar ei nu prevedeau durerea tacerii din amurg. Resemnarea era generala; Sentiment de indiferenta se zbatea sa intre in cusca, dar era proiectat in diferite vapai fierbinti in atmosfera.

Pe Lily si al ei print ii desparteau doar un pas de dans. dar cum sa danseze cineva pe caldura asta sufocanta?

Once upon a time..

2010-06-01T07:15:00.000-07:00

the children were all born.

Unde te-ai ratacit copile cu coditele tale cu tot? Unde ai lasat sa curga surasul ursuletului din pod? Te faci ca nu ma vezi si treci stingher si fara nadejde peste teatrul morbind al imaginatiei tale care nu demult iti era vesnica tovarasa.

Toate visele s-au incuiat in cutii de carton si-n obscur le cauti; in zadar. Te-ai demolat de curcubee si acum ai viziuni doar in zig zag. Trebuie sa prinzi un fir de ata si sa legi vechile tale baloane roz. Prinde manunchiul de flori in mana, si simte maturul din tine cu o presupusa experienta, cu o vasta necunoastere.

Paseste in necunoscut, dar nu uita copile, prin cate si cate colori ai trecut.

Haideti sa fugim azi in haosul roz, sa gustam copilaria de ieri ca pe o inghetata, sa stergem lacrimile dulci, copilariei de azi.

Ce vor fetele?

2010-05-27T12:14:00.000-07:00

Fetele sunt cele care stau ore in sir in fata oglinzii si se joaca cu ele insele pana isi dau seama ca au intarziat la balul Noptii.
Fetele sunt cele care petrec zile si nopti dansand cu natura admirandu-si curbele trupurilor firave.
Fetele sunt cele care dau noaptea, cosmaruri licuricilor din padure.
Fetele sunt cele care scufunda vapoarele si barcile marinarilor prin simpla lor existenta in spuma oceanului, in raza soarelui.
Fetele sunt cele care te fac sa te trezesti dimineata si sa-ti doresti sa rontai sute de acadele cu gust de vara.
Fetele sunt cele care nu te vor presa niciodata, ci te vor lasa sa inghiti lumea bucata cu bucata atata timp cat le dai lor bucata mai mare.

Fetele sunt ca fructele de mare. Nu cunosti niciodata savoarea si profunzimea gustului lor pentru ca niciodata nu ai curajul sa incerci ceva nou, ce te sperie.

Ce vor fetele ca ele? Sa seduca dualitatea din tine pana sa te lase fara al treilea TU si apoi sa te stranga de maini si de picioare naive.

Summer mood

2010-05-24T12:01:00.000-07:00

I feel like I have something to scream out of me, and in the same time I feel like in a minute or so, before I go mad, I'll have to take myself away to my beloved beach I keep dreaming of every night. And when I close my eyes, I see the golden sand, and feel the sparkling yet clear water under my feet, it doesn't even matter where my dream beach is. I keep telling to myself that it has got to be somewhere near my heart, just a few miles away from civilization. I crave to feel the summer with my entire being, to be left in the middle of nowhere, in the middle of my own nowhere and to steal dreams from my own mind and to keep them locked in the deep blue ocean because I know that they'll be safe there.

So please bring me that part of universe in my hands. Let it live through my sick imagination. Just for a couple of months.

In dubiu

2010-05-21T14:23:00.000-07:00

This is the poem of the air,

Slowly in silent syllables recorded;

This is the secret of despair,

Long in its cloudy bosom hoarded,

How whispered and revealed

To wood and field.

----John Greenleaf Whitter----

Ce-mi place cand ne ascundem dupa stele,
Cand visam cu ele
Dupa nuiele,

Dupa perdele,

Si ce-mi place sa cantam pe langa subiect,

Ce-mi place sa te vad razand direct

Ce-mi place sa simt in sfarsit pumnul desclestat

Ce-mi place sa treaca vantul printre firele de sange,

Ce-mi place cand codrul te invita la plimbare cu bicicleta,

Si ce mult imi place cand fug pe o paralela ratacita prin metropola minunilor,

Sa te vad cum limpede descrii peisaje

Cum te incadrezi in matca inchisa;

Cum te estompezi in cadrul cerului

Si in adancul zarii

Ascund momentul ce a trecut.

Iti spun doar atat.

Imi place sa-mi placa ce e acum.

Reinvent me Mefisto!

2010-05-17T04:24:00.000-07:00

Faustul lui Purcarete aduce la viata demonul viu al artei devorand publicul si in acelasi timp, lasandu-se devorat de public. Piesa reuseste sa trezeasca prin macabru si profundul ironic, monstrul ce-l desacralizeaza pe omul zilelor noastre, reuseste sa redea cuvintele vii ale lui Goethe printr-un spectacol de mare amploare premiat si omagiat in nenumarate randuri, intr-un mediu auster, izolat de tehnologii si lume.Silviu Purcarete a ales halele de la Balanta din pitorescul oras Sibiu pentru a-l aduce in simtiri pe Faust, nebunul doctor Faust.

Desi personaj eponim acesta apare in spectacol precum si in piesa asemenea umbrei jalnice a omului de rand, idolatrizat de un Dumnezeu ce nu-i dezvaluie tainele primordiale ca unui bun elev, in contrast cu diavolul Mefisto, ispititorul-"inocent", element al haosului si al dizgratiei care-i promite lui Faust viata dulce pe Pamant in schimbul servirii umile pe vecie in iad.

Piesa incepe cutremurator la urletul gratios si sfasietor al "Lupului" Cristian Stanca, care dezveleste decorul morbid al camerei de studiu a doctorului Faust, un loc plin de ziare, banci scolaresti si recipiente cu organe, precum si cranii cu care doctorul vorbea in momente de delir. In fata ochilor apar protagonistii impietriti de un tempo cu valenţe necunoscute. Atentia este atrasa in mijlocul scenei de un barbat solid, imbracat in alb cu o seringa in mana care priveste obsesiv catre usa din partea stanga a scenei. Faust. In planul indepartat pe bancile camerei apar "scolarii" care se afla intr-o antiteza desavarsita cu mediul, avand laptopuri in fata ochilor. Linistea de pe scena este apasatoare pentru publicul care astepta muscandu-si buzele ca personajele sa prinda viata sub ochii lor. Contrar asteptarilor, ochii tuturor sunt indreptati catre partea drapta a scenei, intr-un cadru mai putin vizibil initial, unde statea abia observat Mefisto, jucat in excelenta de Ofelia Popii. De aici totul demareaza in absolut urmand ca publicul sa se poata desfata cu interpretarile senzationale ale lui Ilie Gheorghe si ale Ofeliei, dar si cu acrobatiile de exceptie ale celorlalti actori.

Regizorul a ales ca scene pactul cu diavolul, noaptea Valpurgiei, relatia groteasca a lui Faust cu Margareta precum si ridicarea lui la cer. Asistam la macinarea lenta a sufletului doctorului nebun, insetat de viata si satul de batranetea dusa in necunoscut si suntem in acelasi timp partasi pactului pe care acesta il incheie in "sange" cu Mefisto a carui urmare o simtim la unison cu actorii in scena noptii Valpurgiei. Camera lui Faust se dezmembreaza, ferestrele se deschid si intram cu actorii in "iadul aparent" unde se intampla necunoscutul. Scena este acaparata de lumea sado-masochista, sexualitatea obsesiva, unde pedofilia, zoofilia,sodomia sunt doar elemente de suprafata care netezesc planul apocaliptic al piesei. Se redau imagini cutremuratoare, ritualuri de cruzime(uciderea si desfigurarea copilului cuplului Faust-Margareta), nuditate in permanenta prezenta ce prelungesc atmosfera de grotesc-primordial si ceremonialuri initiatice ale haosului ce impietresc mintea fiecarui spectator intr-un cronotop aparent de aceasta data. Margareta, jucata de sapte fetite este imaginea surprinzatoare a inocentei injosite prin proceduri de suferinta care impresioneaza publicul pana la nivelul in care tresare la fiecare gest al maleficului Mefisto.

Purcarete duce Faustul lui Goethe pana la stadiul in care scena se transforma intr-o lume ludica a grotescului, uratului, a trivialitatii, trecand de orice limita a teatrului ridicand totul pe un piedestal al artei adevarate. Face disectia elementelor maligme din fiinta umana, ridica si coboara semnele de intrebare ce strivesc omul torturandu-l diabolic si creeaza un desavarsit spectacol al timpilor contrari, atemporali si cotemporal( in care Ilie Gheorghe, o caricatura simpatica a lui Faust si Ofelia Popii, intruchiparea lui Mefisto, demonul pustiu in cautare vesnica de un element pe care sa-l domine, obtin o capodopera in Teatrul National).

Faust si Mefisto sunt fiintele care determina aparitia haosului, care demonizeaza totul in jurul lor fara a tine cont de nimeni si nimic, fiind cuprinsi de valul de pulbere vrajit al momentului. Odata facut, pactul duce la libertatea lui Faust care foloseste acest nou "prilej" al lui ca pe o oportunitate spre a evada din lumea palpabila si spre a o "modela" impreuna cu Mefisto dupa placul lui absurd.

Starea de extaz, euforie si deprimare a celor doi este prelungita atata timp cat umbra Noptii Valpurgiei inca acopera planul scenei. In continuare se ridica o imparatie a crimelor, incestului, violentei si orgiilor ajungandu-se la cote maxime de adrenalina si tortura in sufletul spectatorului. Dupa ce aceasta lume se spulbera la fel de brusc precum incepe, cadrul mereu nedezlipit Faust-Mefisto nu mai este in prim plan, Faust urmand sa se ridice la cer pentru a deveni "un bufon al Lui Dumnezeu" si lasandu-l pe Mefisto intr-o singuratate deplina care-l duce in delir. Acesta iubea viata, traia o necontenita iubire trupeasca insa nu stia ce inseamna dragostea adevarata."Atunci simte mult mai cruntă depărtarea de îngeri, de Dumnezeu, care înseamnă dragoste. Mefisto, dimpotrivă, neagă. Neagă creaţia, neagă tot. Diavolul e nu.Faust se gândeşte la Dumnezeu, chiar şi atunci când duce tratative cu Mefisto. Ultimul lui gând e la Dumnezeu. Dumnezeu îl iartă şi îl ridică la cer, deşi a păcătuit."(Ofelia Popii)

Punand detaliile cap la cap, Faustul lui Silviu Purcarete este fara urma de exagerare una dintre cele mai bune piese de teatru ale momentului ajungand sa fie chiar un "obiectiv de atractie turistica" ce innobileaza Sibiul, care cu aceasta ocazie isi merita pe deplin titlul de fosta capitala culturala europeana.

by Laura Nedelcu

Etica uitarii

2010-04-24T14:46:00.000-07:00

Sa descriu cum e sa stau fata in fata cu mizantropul.

Si nu e nimic de genu`, pamantul se clatina, aerul ia alte forme, soarele arde mai tare sau luna doarme mai putin. Nu asa, in nici un caz. Cand mizantropul e in fata-mi lumile nu se ciocnesc formand artificii roz si aurii, fluturii nu incep sa zboare in mii si mii de parti si cartile nu se rescriu, scriitorii morti nu invie. De ce sa devenim siroposi? Sau...la urma urmei care mai este diferenta? Sa insiropezi un tort e esential. Ii dai gust. Asa ca sa-mi dau gust deci...

Cand am acest mizantrop in fata, pielea mi se transforma intr-o harta, unde incep sa insemnez puncte de plecare in subconstiinta si unde-mi construiesc o noua inima. Atat de crunt e sentimentul reintoarcerii in aceleasi locuri, aceleasi holuri neterminate de creioane frante, incat ma ascund sub maini grele protectoare.

Dar invat sa cad, sa ma invinetesc sub piele, sub sangele ce-l imping cu sudoarea fruntii, candoarea momentului, sa ma resemnez cu gandul ca amprentele mizantropului vor fi mereu pe paharul de vin.

Sa ating culmi inalte, nebuloase, sa urmez drumuri carari spre abisul lumii mari ce ne priveste din toate partile, sa nu mai las aura sa se piarda in...

...mizantropie, in van.

Ce sopteste aerul pe care calca mizantropul:
~Bitterblue~

Don't say a thing: Sin, sin, sinner.

2010-04-18T06:49:00.000-07:00

O: Ti-a intrat ceva in ochi.

Ce?

O: Ai un punct negru.

In ochiul drept?
O: Eu il vad pe cel stang.

Unde e?
...

Stai, nu-mi scoate ochiul!
O: Am vrut doar sa-ti arat...uite, ca la ochiul drept nu ai.

Adica ochiul stang?
O: Care o fi. La unul esti curata.

Ce vrea sa insemne asta?
O: Ca nu ti-a intrat ceva in ambii ochi?
....

O: Ei?

Il am de la nastere.

O: Si eu de ce nu m-am nascut cu un punct negru pe ochi?

Nu stiu...

O: Nu ar trebui sa ne nastem fiecare cu cate un punct negru in ochiul stang?

Azi nu, te rog eu, nu. Urma de narcisism.

2010-04-17T12:02:00.000-07:00

Vrei o tigara de guma?
Am mestecat eu una azi cu gust de fulger. Era galbena...si stralucitoare. Fum? Care fum? Totul s-a facut nor.

Azi savarsesc o crima ireversibila
Inchizand patimile in mine
Si topesc dorul nebun de tine
Dor pe care-l numesc
Al meu vesnic Luceafar.
Pe restul i-am expediat undeva departe, unde poate, nimeni si nimic nu-i va ajunge.

Azi am simtit cum toate nalucile din suflet s-au amagit intre ele creind un fel de razboi sangeros. Nu stiu cand se va incheia, nu stiu de ce a inceput. Totul graviteaza in jurul unui singur buric, buricul Pamantului, iar eu sunt o supusa care isi jertfeste ratiunea pe o tava. Ce noima mai au cuvintele nespuse, atunci cand le spui cu seninatate in gura mare intregii Lumi? Simti ca nu mai conteaza ca ieri ai avut un vis, o dorinta, daca azi ai divulgat secretul refacerii tale. Si vin ele, nalucele in ajutor,cu fuste lungi si sangerii, dar realizezi prea tarziu ca ajutorul dat, nu e decat o proiectie de iubiri platonice in haos.

Eu pe el il numesc sofism. Si el ii cuprinde pe toti Luceferii visatori, dar sofismul cel mare el ramane: corect in aparenta, dar fals in esenta. Sa lasam falsele pudori si sa ne spunem cu adevarat pe nume. Eu sunt eu. Tu? Asa este...ramai fara glas in continuare. Poate relatiile umane se reduc doar la strangeri stinghere de mana, zambete false, priviri espectative si ganduri imputite. Perfect.

Atunci sofismul vietii mele, da-mi voie sa-ti strang stingherita mana, sa-ti zambesc fals, sa-ti arunc o privire espectativa si sa port in gandul meu imaginea bolnava, invizibila a noastra de alta data. Adica gandul imputit.

Voi restul...nici ca existati. Asa ca au revoir!
...et tout est bien qui finit bien.

Timp. incotro mergi?

2010-04-13T12:56:00.000-07:00

Timpul lasa in urma lui o dara jegoasa de nisip auriu.
Oamenii matura timpul cu degetele lungi.
Grotesc e visul.

Oamenii vor mereu mai mult, mult mai mult decat li se cuvine si chiar si atunci cand realizeaza ca nu pot avea acel ceva, ei nu inceteaza sa mai doreasca. Carui fapt i se datoreaza aceasta scapare a umanitatii, a felului nostru de a fi? Nu cred ca viata a fost compusa de fortele divine doar pentru a fi acaparata de dorinte, lucruri aparente, amagitoare pentru trup, pentru minte. Nu. Ea a fost compusa cu scopul de a putea fi traita cu sufletul. Pare un cliseu, pare un lucru pueril si grotesc sa nu-ti doresti nimic mai mult decat viata. Dar adevarata fata a cartilor de joc se arata doar la sfarsit, cand unul din participanti devine castigator.

Noi mereu vrem sa vedem cartile, sa trisam, sa acumulam experienta prin fapte josnice, sa furam sansele celui de langa noi, sa ne devoram unii pe altii. Si la sfarsitul vietii, concluzia este ca in loc sa intoarcem cartile castigatoare, ramanem cu niste cioturi in maini si ne declaram invinsi. Nu suntem in stare nici macar de asta, influentati fiind de orgoliu si pasiune. Pasiune pentru viata, pentru trup, nicidecum pentru spirit.

Trebuie sa ne miscam spiritul, sa-l trezim cu o galeata de apa fierbinte, sa-i punem sangele in miscare...si sa iubim mai mult.

corpus delicti

2010-03-31T05:34:00.000-07:00

Come and make me your corpus delicti baby,

Come and whisper to a heart, but baby

Aware…

Cave quid dicis, quando et cui…

Acta est fabula baby

The cards are in the game

You just have to say when and how

Make me believe I got the lucky hand.

Because darling, your terror has wrapped me entirely.

I'll come and make you my corpus delicti baby,

Just say when and how
Teach me the sacred sense of art
Turn 43 springs into 43 winters.

No pain will remain to be carried

Just the unhealed wounds in the back of my heart.

Treci pasăre.

2010-03-21T02:59:00.000-07:00

"Passe, oiseau, passe, et apprends-moi à passer! "

(Fernando Pessoa)

Ieri.
Mă aduce în simţământ un cor rece de anotimp..un miros proaspăt din străfundul pieptului său mă dezmiardă in fata grotescului sentiment de agonie. De ce alerg pe cai albi si ma adun de pe pamant...de ce strang totul la piept? Aş vrea să strig, sa ma zbat, sa cer, să îmi îngrop dorinţa şi dorul, dar nu mă lasă piatra asta ce mă calcă pe lungul venelor albastre.
Astăzi.
Grozav visez entităţi primordiale şi în vis mă arunc încet, încetişor, să pierd funia ce mă leagă de restul Universului... Vreau să zdrobesc muntele ce în piept mi se ascunde. Pentru că ecourile ce nu demult se izbeau de timpan, acum se sparg în colţii unui Seth nemilos...şi se prefac în spumă...
Mâine.
Apuc pasărea de aripi...alerg cu ea în înaltul cerului doar ca să simt cum inima mi se scurge în palme, in plamani se evapora apele Nilului, in ficati valseaza un bob de mazare cu bobul de fasole, creierul nu mai receptează sunetele fireşti..încet mă pierd într-un imens Univers nul. Vasazica, s-au decis sa se revolte toate si toate s-au revoltat amarnic. Zbor şi zbor şi tu îţi arunci cheia în gât. O invarti sa pompezi sucul otravit, in ritm alert, in stomac. Profundă cosmogonie îmi insuflă respiraţia lui, dezlănţui spiritul de altă dată.
Şi sfârşesc prin a deveni doar un alt corpus delicti. Mie mi-a plăcut la circ. Am mers pe funia infinitului. Mi-am tinut echilibrul...pana ai clipit. Atunci m-a impins talpa in panza de paianjen.
Eu?..eu imi astept pasarea. Uite-o in zare ca vine.. Cum unde? Chiar dupa umarul tau.
Cine suntem noi la final? Simpli privitori la circ...trecem peste prag.. scarbiti de ce am vazut, amuzati de ce am auzit in trecut, speriati de ce vom deveni.
Si uite asa..devenim euforici, cu aceleasi zambete tacite pe buze.
[Am vrut vata de zahar roz, dar vanzatorul a spus ca s-a terminat. Mi-ai oferit in schimb porumb.. si am jumulit fiecare corp mic si galben de pe cocean..si am prevazut cum in viitor cerul n-o sa mai sune la fel. N-o sa mai sune defel. Pentru ca aripile pline de revolta nu-l vor mai taia, nu-l vor mai canta. Ma vor conduce doar pe mine..spre taramul.. cu vata mea roz cu tot.]

Anarhism şi un punct.

2010-03-13T15:00:00.000-08:00

Martie.

Martie al meu.

Sunt momente când tânjeşti să spui când te trezeşti dimineaţa ..."mi-e dor...!"

Am cuprins o clipă ca asta între gene şi suspinând, am purtat-o în mine întreaga zi. Mi-a adus in cale o evocare străbună a consoanelor şi vocalelor din descântec.

Zbier şi acum în piept, cât de bine a fost dimineaţa în frig, să trec pe o cometă şi să zbor...spunând "mi-e dor!". Atâtea am de spus şi totuşi instinctul de păstrare a sunetelor în mine, mă împiedică să dau drumul hienelor de cuvinte. Le transform totuşi lent şi frumos, în puncte de plecare către sentimente. Sentimente cultivate de la ură, la acceptare...la strania prietenie.

Atât de negru e acel punct al tavanului, încât îi văd oasele...albe şi reci. Văd tot...văd prin ele şi vulgar transpun în minte frânturi de esenţă mentolată şi neagră a punctului . Cât de mult ai stat acolo întrebându-te cine l-a pus oare acolo?

Cât de incoerent pare totul acum când este spus...oare aşa e şi atunci când doare să visezi? Timpul nu-ţi mai permite, vraja din mintea ta s-a evaporat pe malul deşertăciunilor. Mă minte dorul, mă mint degetele şi mâinile, că o să am glasul ideal, în zi cu soare. Mă las azvârlită ca un diamant într-un basm făra Ileana Cosânzeana şi Făt Frumos.

Şi-mi cioplesc picioare şi fug si fug...de tot şi de toate...de un alt clişeu, de voi care nu-mi lăsaţi spiritul să zboare liber nici după ce mintea v-a eliminat complet din arhive...

Caut ca un om nebun o stare definitivă asupra căreia să fiu stăpână. Mi-e cumplit de dor...

Ultima mutare

2010-03-13T04:07:00.000-08:00

sau prima?

Sar câte 2 trepte deodată, trântesc după mine uşi întâlnite, mă lovesc de pereţi la cotituri. La ultimul etaj găsesc oglinda. Mă duc, îndrăznesc, gândesc, simt şi cad. Profund alunec în lume de iluzie şi aparenţă. Înşelatoare e suprafaţa ei netedă!

Eşti în peştera lui Platon cu false pudori legate de proiecţii infantile ale minţii tale. Ai deja în mâini secrete care ori nu-ţi vor folosi, ori le vei lăsa la intrarea în mediul persuasiunilor. De ce se revoltă toate nimfele şi încep procesul de iniţiere prin a-ţi sfâsia singura sursă de alimentare cu amăgire?

Lecţie despre un Guido Smith:

Dacă m-ai întreba câtă escrocherie poate cuprinde fiinţa între două palme, ţi-aş răspunde probabil scriind pe o bucata de hârtie veche si ruptă, să pară că săvârşesc un act cât mai dramatic posibil, că fiinţa cuprinde totul pe tavă si nu este nevoie să se îngreuneze cu suflul vieţii sau cu dorinţa momentului. Nu! Ele pot fugi pe un nor şi să ne privească de sus ca să aiba ocazia să judece totul în detaliu. Să râdă chiar, să se hazardeze la fiecare soaptă pierdută în viscol.

Am pierdut creioanele cu care mă jucam când mergeam la plimbare pe stele, am pierdut acuarelele cu care pictam ieri pe plămânii cerului. Te uitai prea urât la formele rotunjite ce-ţi înconjurau aura de lauri. Portocaliu. Portocaliu lipsit de spirit. Portocaliu spălăcit şi nenorocit de vizibil.

-Nu mi-ai spus să viu?
-Ba da. Şi acum îţi spun să pleci.

Bien mon amour. Şi acum...încotro şah mat?

Others remain

2010-03-07T06:29:00.000-08:00

Îmi prind în păr carapacea durerii, a primăverii.

Îmi deschid în secunda anarhismului naiv, bratele unei lumi absurde, instabile şi ideale.

Pac, pac...pac p-p-pac.

Mă iau de mâini cu florile narcisiste de sezon. Le las sa mă picteze cu galben, şi albastru pe încheieturi doar ca să simt cum îmi trosnesc oasele la sfârşitul zilei. E nebunie totală în cenuşa de sus. E vreme de război şi pace în vreme de soare şi viaţă.

Cine dă doi bani pe visele fluturilor când lăcustele şi-au dat seama că a dat căldura pe piciorusele lor dezgustătoare si mici?Le prind eu într-o zi şi pe ele şi o să le dau nectar otravit de pere şi o să pun vântul să le readuca la viaţă... Sau eu voi fi lăcusta.(?)

E primavara noastră! ..simt...cum îmi revin încet, somnolent, dar sigur. Şi sunt ei, oamenii câmpiei cu crengi de cireş in păr cei din urmă care ma ridică tot mai sus şi mă introduc într-un nou cronotop. Este un miros colorat şi aspru ce-mi inunda nările in apropierea luminii absolute de la capatul lumii spre finalul norilor. E sâmburele de soare îngheţat. Ceva abstract în linişte şi strălucire fixă.

Şi eu între timp, idilic gândind mă reped să laud sâmburele tot ...şi îi scriu seara de seara o odă în palme. Prea târziu seara...prea târziu ma sensibilizez la ridicolul expansiunii mele mintale ca să-mi dau seama cât e de pueril si diletant entuziasmul meu.

It's a long way to Louisiana

It's always been

It's a long way to go...

But it's worth living in Louisiana...my love.

Dar la urma urmei toţi prindem sâmburele de coadă. Acum depinde când e dispus sa iasă din borcanul din cămară. Să nu putrezească cu simţurile.

Pentru că ...e primăvara noastră!...trebuie să fie..

altfel florile înfloreau strâmb.

"Bien sûr!" , îmi spun. Ăsta` trebuie să fie...

Devorare

2010-02-27T16:06:00.000-08:00

"Nu ne îngãduie zeii mai mult decât viata.

Sã refuzãm, asadar, tot ceea ce ne ridicã

Spre irespirabile culmi,

Vesnice si lipsite de flori.

Sã ne multumim doar cu

Stiinta de a accepta,

Câtã vreme sângele încã bate la tâmple,

Si nu se zbârceste în noi."

Fernando Pessoa

Putere oculta si nesabuita ma indeamna sa pasesc in necunoscut, in hilar, in mari electronice. Planuieste o conspiratie impotriva mea si ma dezarmeaza in fata luminii orbitoare de pe fundul oceanului. Poseidon ma prinde in brate si ma zdrobeste incet, incet, incat ii simt degetele cum ma sfarama cate putin, pana nu mai sunt eu, cea dintotdeauna. Ma fac nisip si ma asez cu o stare de beatitudine nestapanita pe alge si caracatite.

Putere nefireasca ma atrage la suprafata si ma aseaza pe aripile pasarii Phoenix din livada cu caisi. Ascult viermii cum devoreaza un fruct si coborand pe o pana domol, ma alatur lor. Musc cu patima, dispret si dezgust. Gustul imi vine tot mai dulce.

Ascult cum gafaie in obscuritate zeitele...un concert mut al sperantei. Ascult cum rade malefic ochiul intelept al bufnitei si totul se intoarce la starea primordiala, la un nimic definit intre termeni pomposi de a caror insemnatate nu este nimeni constient. Eu? Unde ma plaseaza timpul pe axa vietii? Caut o singura valoare in momentul adevarului, atunci cand cerul imi cere sa-i dau culoare si glas.

O valoare care ne depaseste pe toti in gandire. Ea se cheama, daca nu ma insel, intelepciune. Ma simt prinsa totusi in mod ironic, in mrejele unui joc al aparentelor de unde nu pot avea decat certitudinea ca voi iesi vie. Nimic mai mult...

Putere oculta si nesabuita imi da drumul si ma lasa libera sa aterizez pe sol. Deschid ochii si divin mi se intiparesc in minte cantece si vise parfumate. Se anuleaza incet instinctul de vehementa care ma ghida in furtuni si ma las incredintata gandului ca totul a fost doar o iluzie a simturilor.

Taie aerul si inghite ceata. Doar asa vei dobandi puterea absoluta, difuza, obscura si macabra a vietii.

Altceva, altceva...

2010-02-23T10:43:00.000-08:00

III
Voluptatea de a fi singur intr-o lume care te crede al ei. Nu orgoliu. Nici timiditate macar. Ci fireasca, simpla, involuntara ramanere a ta, in tine. Uneori as vrea sa ma pot departa de mine fizic si sa ma pot privi dintr-un colt al odaii cum vorbesc, cum ma agit, cum sunt vesel, cum sunt trist, stiind ca nu sunt nimic din toate acestea. Dublu joc? Nu. Altceva, altceva.

Mihail Sebastian

Carui fapt datorezi acest pesimism jalnic domnita? Cumva ti s-au aburit gandurile de la atata pulbere de vise? Ai ramas cu o cheie in mana. Cade rugina de pe ea pe ficatul si plamanii mei asa cum cad petalele pe pamantul negru si ud vara.

Taci voce nesabuita si neinsufletita! Cand vei intoarce tu la pagina 43 cartea cu pene, mai discutam. Asa vei stii ce sunt.

Nu ce esti te nedumireste pe tine si pe teoriile tale. Ci ce vrei.
Da-mi mai bine mana si lasa-ma sa te plimb pe cerul verde si gri prin praf si euforia unei vieti de Demiurg.

Vinovatii nu stiu nimic

2010-02-13T10:44:00.000-08:00

"With very swift and running feet you had passed from Romance to Realism.
The gutter and the things that live in it have begun to fascinate you.
I was such a one too long. You have been such a one too long.
Be so no more.
I met you either too soon or too late, I don't know which."

(Oscar Wilde, Letter from prison)

Mi-am permis sa deschid ochii larg si sa vad formele ciudate si tragice ale cararii din campia cu flori albastre cum altii vad umbrele in cristal cand ninge hilar in casa.Mi-am permis sa ating noi orizonturi cu buricele degetelor cum altii cauta comori pierdute in jungla de zahar si cum unii mangaie corzile unor chitare imbatate cu rom in miez de noapte.Mi-am permis sa doresc mai mult decat nisipul auriu ce-l poate cuprinde fiinta intr-un pumn si am lasat plaja fara suflet. Acum oceanul s-a pierdut in cer si cauta plaja lui iubita...

(Da-mi cireasa cu amprenta lui Adonis cat e calda calda ca sa-ti dezvalui secretul lui Platon.)

Am ales sa cant o serenada unui batran zeu ce statea stalp la intrarea in orasul pierdut de la capatul Pamantului. El parea trist si contempla frumusetea unei cizme afundate in noroi.Cantecul meu pentru melancolia lui era aspiratia fiintei la o cota mai inalta de supravietuire.Mi s-a parut ca de indata ce au inceput sa planga vioarele, cimentul de pe chipul lui s-a umplut tot de lacrimi. Atunci am realizat ca poate si-au pierdut cu totii mintile. Cum sa dai o bomboana unui copil? Nu stie nimeni ca ochii lui mici se lacomesc si cer mai mult? Ascundeti atunci toti privirea cu o cortina rosie si prefaceti lumina in intuneric. Faceti pietrele nisip si dati oceanului o plaja. Poate nu-si da seama de diferenta. Caci adevarata plaja nu poate fi decat revoltatorul auriu al firelor de par de la zeul stalp de la intrarea in orasul pierdut de la capatul Pamantului.

Finis coronat opus, my dear. Forever and always.

McQueen. Fara Lee.

2010-02-12T13:49:00.000-08:00

McQueen nu a reusit. A parasit scena. Pur si simplu a lasat durerea sa creasca mai mare decat el. Iti inchipui? L-a depasit in toate, in putere si in extravaganta pana l-a omorat. Un imperiu in dezvoltare a ramas fara conducator. Fara esenta. Fara inima. Fara Lee.

Pornind de la acest dezastru in moda care m-a afectat personal fara sa stiu cum si de ce, am ajuns la o intrebare destul de confuza: De ce alegem sa fugim in momentele cheie? De ce sa nu stam sa infruntam totul cu fruntea sus si paharul de sampanie inainte? Avem impresia ca fiecare pas pe care-l facem pentru a ne indeparta de adevar ne va duce intr-un Eden nedefinit al "celor drepti" unde toti vor iesi nevinovati, dar in esenta totul ajunge sa se invarta la urma urmei in jurul propriei mizerii si propriei mascarade.

”Privitor ca la teatru

Tu în lume sa te-nchipui:

Joace unul si pe patru,

Totusi tu ghici-vei chipu-i,

Si de plânge, de se cearta,

Tu în colt petreci în tine

Si-ntelegi din a lor arta

Ce e rau si ce e bine.„

Glossa, Mihai Eminescu

Dramatic Anne

2010-02-07T10:50:00.000-08:00

19 mai 1536

drumul asta nu ne va duce nicaieri decat la un posibil dezastru social, sentimental, mondial. Toata curtea va vorbi despre asta: lorzii, marchizele, servitorii, printii, ducesele, ducii...

La ce te gandesti acum? Nu-mi place cum stai tacuta cu zambetul ala infricosator pe chip si cu privirea fixata pe suprafata acelei oglinzi. Am de gand sa-ti tin morala. Ai gresit de la bun inceput cand stiai ca nu trebuie sa te bagi in asta. Cum crezi ca as putea sa-ti fiu complice mylady in tot haosul asta? Tin la gatul si demnitatea mea.

Dar tu...

Ramai tot la fel. Meschina, frumoasa, incapatanata si alba. Cum crezi ca-mi este mie? Sabia asta ascutita iti va cutremura tot trupul firav. Blestemata asta mana isi va arunca toata putearea asupra ta. Ce o sa mai auzi acum? Serenade de huiduieli. Gata cu serile de gala la curte...

Cantaretii ti-au fost toti alaturi si acum i-ai dezamagit. I-ai lasat fara grai. Cum ai permis asta?

Mylady...asta ai invatat cat ai domnit? Uita-te la mine acum si lasa perlele din mana pana mai poti. Uita-te la mine umilul, nimicul, care iti spune acum ceea ce stii deja, dar ce altii nu ti-au spus-o din frica.

Si te intreb regina mea meschina, frumoasa, incapatanata si alba...

Dupa toate astea, de ce ai fost tu cea care n-a obtinut ce a vrut la momentul potrivit? Sau sa fii tu cea care...a luat totul in brate prea repede?

Dichiseste-te acum. Sa te vada toti mai scliplitoare ca niciodata. Sa le otravesti lacrimile pentru ultima data.

In loving memory of Anne Boleyn and those who still follow her in the social battle.

Defining moments

2010-02-04T07:24:00.000-08:00

Sub sila si dispretul meu
Strivit-am totdeauna lasii
Si sufletele josnice, meschine. Giacomo Leopardi

Recent am observat ca fiecare pas pe care-l fac e doar o proiectie a mintii mele pe asfalt. Ma afund pur si simplu tot mai mult in beton. Astazi nu mai vreau sa aud nici macar de metafore. Eminescu imi sta in gat si Nietzche mi s-a urcat la cap. Si oricat de crunt ar suna m-am plictisit de ele. Stii tu...ele, impresiile mele.
Imi vine sa imi arunc pumnul in stomac, sa le scot de acolo si sa le dau la rechini in Atlantic. Cam greu...dar ce mai conteaza? 3000 de kilometri in plus pe langa efortul pe care-l voi face sa scap de ele par un fleac. Va fi un drum de reflectare. Voi fi doar eu cu parul meu si cu ele intr-o geanta.Sper sa se sufoce pana la destinatie. Si poate ca o sa radem tot drumul fara sa avem de ce.

Se spune ca sunt anumite momente in viata cand stii sa ii spui vizitiului stop, te dai gratios jos din caleasca, multumesti ca te-a dus pana unde te-a dus si ii faci cu mana. Apoi iti vezi de drum singur.Fara resentimente si alte lucruri complicate de care ti-ai aduce cu groaza aminte peste ani cand deja ai parul alb si proteza in gura. Si mai pui ca pornesti prin padure cu un ranjet tipic tie pe care-l ai ori de cate ori te satisface ceva nebunesc. Trebuie doar sa spui stop la momentul potrivit. E ca la Hollywood. Actorii sunt platiti sa joace intr-un film/serial la nesfarsit? Nu. Lumea se plictiseste in cele din urma de ei si producatorii ii schimba cu altii noi, mai tineri si mai frumosi. Asa faci si tu cu caleasca. Deja nu-ti mai plac nici caii, nici vizitiul. Cred ca teoria asta se aplica la orice in ziua de azi. Oamenii tanjesc dupa acel ceva de tip last minute. Vor sa aiba parte de tot ce e pe val si en vogue. Restul...e in arhiva prafuit si demodat.

Atunci ma intreb: Où est la compréhension? Intra in discutie macar? Adica...se preteaza ca un om sa se dea jos din caleasca pe geam? La naiba cu mintea lui bolnava cu tot. Unde mai incape ca dupa ce se umple tot de sange de la cazatura pleaca tacit cu coada intre picioare ca si cum vizitiul l-ar fi dat jos in suturi din caleasca.

Vizitiul X: Cata lasitate. Sa arate macar ca e om,ca doar pentru asta l-am luat cu mine.
Pasagerul las lovit in plin orgoliu Y: ...

Oare cat de imoral ar parea vizitiul ca intr-un moment de cumpana sa treaca in forta cu caleasca peste pasagerul las si sa il striveasca precum un gandac? Probabil tot el ar sfarsi prin a fi aratat cu degetul. Pasagerul ar fi prea inabusit de greutatea rotilor ca sa mai aiba vreo obiectie in toata povestea.

Depeche Mode- a pain that I'm used to

Spleen

2010-01-13T10:18:00.000-08:00

Am dat intamplator peste ea.

Mi-am zis ca e tot ce trebuie pentru astazi.

Asta... si o ceasca de cafea tare. De trezire a simturilor. (Pe unde or mai umbla si ele?!)

Enjoy.

Spleen. Charles Baudelaire.

"Când cerul scund şi negru ca un capac se lasă

Pe sufletul dat pradă urâtului şi când

Ne toarnă-o zi mai tristă ca noaptea şi ceţoasă

Întinsul cerc al zării întregi îmbrăţisând;

Când lumea se preschimbă-ntr-o umedă-nchisoare

În care-n vas Speranţa, biet liliac, se zbate

Lovindu-se de ziduri cu-aripi şovăitoare

Şi dând mereu cu capu-n tavanele surpate;

Speranţa-nvinsă plânge; şi rea, dominatoare,

Înfige Spaima negrul ei steag în craniul meu."

traducere de Al. Philippide

Full Moon - The black ghosts

How was your day darling?

2010-01-09T12:17:00.000-08:00

He:"Why's that dear?"

She:"Because you've made mine a hell honey. That's why."

He:"Oh. But do tell me one thing baby."

She:"Yes, love."

He:"When was the last time you saw my coat?

"She:"And may I ask why do you need it?"

He:"I just wanted to get out from your hell. And I shall need my coat for that. It's going to be cold outside."

She:"...Oh. Should I call a cab to pick you up?"

He:"...No. It's fine. I'll just go on foot."

She: "No you won't you fool. You'd let me burn alone. You know that if I saw you leaving my heart would stop, damn it."

He:"I know Frankly dear. I won't leave. It would be such a big burden to bare. But I just love to see your face when you act like a mad woman."

She:"Oh how could you be that mean? Don't you ever do that darling. But still... you haven't told me how your day was."

He:"You made it just like heaven when you spoke to me."

The shadow of your smile- Nancy Sinatra

Cine a murdarit fata de masa iubite?

2010-01-08T08:25:00.000-08:00

Ea...imbujorata pana la refuz.

El...ii mangaie privirea cu un zambet "à couper le souffle".

Ii atinge usor ratiunea cu un sarut fugitiv si ii arunca cu praf de stele in inima cand o atinge subtil cu piciorul pe sub masa.

Amandoi privesc tacuti si indragostiti catre portia de spaghete bologneze din fata lor. ("Unde vrei sa fugim dupa ce scapam?")

Toate astea vin la pachet(si baiatul si fata si sarutul si spaghetele!!) intr-un restaurant cu chelneri studenti dintr-o suburbie a orasului.

Un minut trece. Doua. El...isi arunca privirea spre ceas.

Ea...se fastaceste si se intreaba in sinea ei de ce e fata de masa asa de murdara.

Un chelner trece pe la ei plictisit. Umple paharele cu un vin rosu ieftin.

O gura. Doua. Ea lasa pe pahar urme de ruj rosu intens si ramane cu el suspendat in aer.

De ce stateau ei acolo? Desigur. El urma sa o ceara in casatorie. Ea astepta ca el sa o ceara in casatorie. Incepea deja sa halucineze si nu stia daca era de la vin sau de la emotii.

El cauta in buzunar si cauta. Si cauta. Si nu gaseste. A uitat sa ia cu el destinul.[Sau poate chelnerul chipes si stangaci de la intrare si-a strecurat subtil mana in trenciul lui si a dat de un bacsis adevarat. Sau poate planuieste s-o rapeasca pe frumoasa la sfarsitul serii si sa fuga cu ea si cu inelul in lumea larga...?!] Ce ghinion.[Ce chelner...]

Si ei ii piere zambetul de pe fata. Si culoarea din obraji.

Si lui i se face tot mai cald. Si isi pune mana pe frunte. Si se uita la masa. Si se intreaba de ce isi tine coatele pe o fata de masa atat de murdara.

Si vine chelnerul. Si aduce nota.

Peggy Lee- Fever

Gand lasat sa zboare....

2010-01-06T11:11:00.000-08:00

Si tot zboara stingher fara sa-l intrebe nimeni unde ...

If a song...

Crazy thought?

2010-01-06T09:36:00.000-08:00

Light overwhelms me
Over and over again
Vanity's in your eyes
Endlessly touching my lips

Can't you see?

I can barely move
So why don't you come
(And paint love with me)
Yelling at the Gods
On the edge of your sweet lies (I am lost...)
Under the cruel waiting for each second

....to start with you

...I stand.

The Cranberries-Zombie

Lady in red

2009-12-22T09:15:00.000-08:00

I have never seen that dress you're wearing,Or the highlights in your hair that catch your eyes,I have been blind...

The lady in red is dancing with me, cheek to cheek,There's nobody here, it's just you and me,It's where I want to be,But I hardly know this beauty by my side,I'll never forget the way you look tonight....

Sub cerul negru ca taciunea, in intunericul apasator si dureros din jur, pe o strada uda, transpirata de atatea pacate si promisiuni unde doar zapada graieste pe marginile trotuarelor, o culoare neobisnuita se face remarcata.

...era rosul secretelor...rosul misterelor...rosul iubirii....rosul unei noi pasiuni. Rosul imbraca o fiinta care simtea in acel moment cu toata forta-i fragila, cum toate se dezmembreaza si cad asupra ei.Ce cauta aceasta silueta fantomatica in tacerea noptii? Cauta ca o naluca ceva inca nedefinit in cuvinte. Ceva care poate, se afla dincolo de pletele-i castanii si buzele-i arzande de dorinta. Ceva se ascunde in aerul pe care il respira si fiecare bataie de inima incerta. Miscarile-i sunt parca in reluare, lasandu-si picioarele subtiri si lungi ghidate doar de o forta invizibila. O forta care o atrage tot mai mult in necunoscut.

Stelele se coboara una cate una in vals nebun si rece acoperind pamantul. Cerul negru e sticlos si pare a astepta ca din moment in moment, ceva sa-l loveasca, sa-l rupa in doua si sa-l dezarmeze. Cativa fulgi de zapada pasesc pe pamant in locul lui. Il fac sa se simta una cu toate vietatile pe care le adaposteste. Acoperisurile zgarie- norilor sunt acoperite cu o cantitate generoasa de zapada. Sclipirea ei scoate atmosfera din tensiune si din compromisuri.

Chiar daca emana atata gratie si siguranta in rochia ei, R. se simtea ca si cum ar vrea sa se scufunde in rosul ce ii impodobea trupul zvelt cu talie de viespe. Sa devina una cu culoarea. Curbele pe care le puneau in evidenta valurile materialului in bataia jucausa a vantului puteau fii chiar vulgare, insa gratia si inocenta fiecarui pas al ei o facea sa para un inger. Un inger rosu. S. era constient de toate acestea cand se afla in fata ei, privind-o in ochi ca intaia oara. Ceva insa se schimbase in sclipirea pe care o stia, sclipirea-i nerabdatoare si infantila. Acum avea in fata doi ochi mari caprui care il priveau staruitor, plini de atatea intrebari pe cat si raspunsuri. Isi dorea sa o stranga in brate, si stransoarea sa fie atat de puternica incat sa o lase fara suflare. Dar ochii aceia ii sustineau in continuare privirea intr-un mod in care ii facea fiinta sa se cutremure de melancolie. Unde se pierduse pe drum?

O avea in fata pe lady in red pe care o asteptase toata viata si totusi nu observa acest lucru. Nu vedea ca in ochii ei constiinta luase forme mostruoase si ca avea in curand sa-i evapore toata fiinta. El putea ramane un simplu miros al trecutului. O aroma ce te ajuta sa mergi mai departe in viitor si doar atat.Isi prinse rochia cu mainile-i transpirate si cu pasi chinuiti, R. dadu inapoi, tensiunea urlandu-i in vene. In acel moment un cor de colindatori trecu pe langa ei aruncand in jur o unda de entuziasm iritant si molipsitor in acelasi timp. La urma urmei era almost Christmas in Manhattan. Tot orasul se inunda dintr-odata in lumina. (Chair asa! Unde disparuse pana atunci?).

Cei doi realizara cu intarziere ca noaptea nu le mai apartinea lor. Au inceput sa se intrebe in secret daca fusese vreodata asa. Aveau in ochi o stralucire nemaivazuta. O lumina noua si misterioasa.

Update.
La intersectia dintre 34th Street si 5th Avenue, intr-o seara intunecata pentru Manhattan, R. a fost vazuta fugind cu un zambet larg pe chip. Lumina a dat in sfarsit pe strada ei. Sa fie datorita faptului ca tocmai de dezlipise de Mr. S dupa ore intregi petrecute langa limuzina lui? Nimic rau in asta R. Iti recomandam doar sa mai pui ceva peste rochia de la Valentino. Poate un trenci de la unchiul Oscar de la Renta. Suntem siguri ca iti va tine de cald. Doar nu vrei sa petreci Christmas in bed?!

The lady in red.

Bang bang. Little queen without her head.

2009-12-18T16:21:00.000-08:00

Middle of the evening.

Ninge in Manhattan. Ninge cu o forta iritanta, dar lumea pare sa fi intrat deja in spiritul Craciunului new norkez si nimeni nu arata deranjat de faptul ca nu exista vizibilitate nici la 2 metri in fata, din cauza fulgilor de zapada. A inceput din nou isteria pentru cumparaturi si asta spune tot. Lumea este prea concentrata pe cadourile ce urmeaza sa le cumpere si pe banii care urmeaza sa ii dea, pentru a-si mai bate capul cu zapada.R. este in drumul ei spre magazinul Barney's din centrul Manhattanului in cautarea tinutei perfecte pentru Craciun. Soarbe absenta din cafeaua proaspat cumparata de la Starbucks. Din cand in cand mai arunca o privire a imaginii ei in geamurile magazinelor pe langa care trece. E stresata de felul in care ii sta parul, dar incearca sa nu dea multa atentie acestui aspect si se consoleaza cu gandul ca noii ei pantofi Mcqueen arata incantator in zapada. Nici macar nu se mai lamenteaza la gandul ca S. nu i-a mai raspuns de doua zile la telefon. Avea in cele din urma sa o sune fie ca va vrea fie ca nu. Sau se insela?

Poate ca da, dar R. nici nu isi dorea sa conceapa acest lucru. In mintea ei totul era complet roz si nu avea de gand sa schimbe nuanta foarte curand. Ii placea sa creada ca traieste intr-unul din filmele clasice pe care le viziona la nesfarsit. Un film romantic cu happy ending in care personajele principale raman impreuna forever. Asa cum spera ca o sa i se intample si ei...intr-o buna zi. Desi nu credea in prostiile alea de Hollywood, ii placea sa viseze. Visa, si ori de cate ori ridica un deget sa-si exprime dorinta pentru ceva, i se aducea totul pe o tava.Mr S. nu era asa. Avea o mentalitate foarte diferita de a ei si totusi o adora pentru ceea ce era pentru el inca de la gradinita. Isi promisese inca de pe atunci ca va avea sa o tina de mana pentru totdeauna si ca va imparti mereu jucariile cu ea no matter what. Dar ce vant il ducea acum departe de ea?Asta se intreba si R. pe cand trecea prin fata vitrinei Valentino.

Si probabil ca micuta "Regina" putea gasi raspunsul la dilema in care se afla, daca atentia nu-i fusese acaparata de o rochie de un rosu intens din dreapta vitrinei, care aducea ceva din aerul anilor 50'. Fata ramase pur si simplu fermecata de rafinamentul cu care fiecare detaliu parea lucrat. Isi dadu seama ca era o pierdere de vreme sa se strofoace in privinta lui S. in acel moment, cand in fata ochilor avea o opera de arta. Din nefericire, spre surprinderea ei, la ora aceea, magazinul era cat se poate de i-n-c-h-i-s. Scria mare si ingrosat. Oare chiar trebuia sa aleaga varianta Barney's?

Chiar in acel moment de cumpana telefonul incepu sa sa-i sune. Saved by the bell? De fapt, era doar Mr. S cu un apetit grozav pentru un joc. Se numea stiu-ca-nu-ne-am-mai-vazut-dar-trebuie-sa-ne-intalnim-pentru-ca-am-un-dor-nebun-de-tine. Lui R. ii venea sa joace s-o-crezi-tu-desteptule. Nu ii venea sa creada ca dupa atata timp regele s-a intors pe tabla de sah alaturi de regina. Mai ramanea de vazut daca nu cumva -the king- a trecut pe cealalta culoare si acum e in cautare de alta regina.

R. era din cale afara deranjata de atitudinea lui. Ce putea sa-i faca? Nici macar o rochie Valentino nu-i putea oferi raspunsul la intrebarea asta. Ii ramanea doar sa-l ghiceasca. Si niciodata nu a fost adepta ghicitorilor...in mod clar. Ah...de ce nu era totul la fel de usor ca intr-unul din romanele acelea de dragoste pe care le citeste de zor? Mereu exista un el si o ea. Restul se intelege de la sine. Ea de ce are parte doar de prima parte a povestii?

Pentru prima data in viata isi dori sa fie in orice alt loc decat in centrul Manhattanului incercand sa gaseasca un raspuns la toate intrebarile din lume plus o rochie perfecta care avea sa-i lase pe toti fara glas. Putea pur si simplu sa fie pe un camp singura cu gandurile ei. Dar deja isi ducea imaginatia prea departe.

Simtea ca-si pierduse capul cu totul. Se duse cu gandul la Maria Antoaneta. Regina decapitata. Ea cu ce a gresit? In momentul de fata nu-i mai pasa. Se intreba doar cum te mai poate durea capul atat de ingrozitor cand nu-l mai ai? Avea de gand sa isi raspunda probabil singura tuturor intrebarilor cat mai curand posibil. Mai arunca o privire pe ultimul mesaj primit si simti cum cafeaua i se raceste in pahar.

Inchise ochii isi indrepta capul spre cer. Daduse dovada de mult curaj avand in vedere ca fulgii de zapada nu incetinisera ritmul deloc. Dansau ca nebunii. R. ii lasa sa se incalceasca in parul ei si sa formeze o coroana imensa de zapada. Stia ca se va topi, dar ii placea sa simta cum raceala fulgilor ii patrundea fiecare fir de par. Zambi fara sa-si dea seama si tasta: Can't. Big plans already. Call you later.

Nu putea spune de ce o invada un sentiment de satisfactie cand trimise mesajul si nici nu-si putea explica cum cei de la Valentino au redeschis magazinul fix in ochii ei in timp ce mesajul se trimitea. Sa fie un semn? In acel moment nu se putea gandi decat la replica pe care Johnny Castle i-a dat-o tatalui iubitei sale, Baby la sfarsitul filmului.

No one puts Baby in the corner.... si intra cu pasi apasati in magazin urmand sa aiba the time of her life nu tocmai in modul in care visa, ci singura, intr-o cabina de proba cu o rochie de 4000 de dolari pe ea.

To be continued...

Queen R.

Mr. S

Breakfast in Bed

2009-12-17T06:18:00.000-08:00

Nu te deprima diminetile iubite?

Nu ai vrea sa le prinzi pe toate in brate si sa storci tot siropul din ele?

Eu vreau sa le las goale si fara voce. Lipsite de minciuni. Lipsite de lumina.

Vreau dimineata noapte.

De ce dimineata oamenii tac?

De ce e dimineata pustie?

Iubite...

Intr-o dimineata ca asta vreau sa pictez cerul cu galben. Sa arunc si o picatura de maro peste ce am obtinut si sa ma las purtata in etern dupa toate astea de un verde bolnav. Vreau sa fim nebuni si sa dezbracam dimineata. Tu cu mine. Sa culcam capetele pe norii prea albi din mintea unui copil rasfatat. Sa il lasam sa ne urle in timpane pana nu mai poate si sa-i dam o acadea albastra dupa.

Vrei sa tii pulsul meu in palma? Cum altfel sa imi asculti inima si plamanii?

Uite. E iar dimineata. Nu ti se pare frumos? Nu e deprimant?

Iubite... [Du-ma cu caleasca intr-o lume de poveste. Una din cele cu zmei verzi si cu printese ce asteapta sa fie salvate de printi pe cai albi. Sa fie caleasca mare si si aiba un vizitiu intelept. Sa ne petrecem diminetile uitandu-ne cum trec pomii pe langa noi ca nebunii si sa ne speriem incet de ei ca doi lasi ce suntem. Sa ascultam cum rade padurea.]

Nu mai vreau dimineata noapte.

The Beatles- I'm only sleeping

Ceva.

Oglinda

2009-12-05T06:21:00.000-08:00

Trebuie sa fiu crud numai pentru a fi uman
William Shakespeare

Cine e ea? Cine e fiinta pe care o privesc? De unde vine ea si ce este lucrul pentru care tanjeste? Ce ii face ochii sa straluceasca? Ce ii face sufletul sa tresalte? Ce miros ii incanta simturile?
O cunosc de o viata si totusi nu stiu cum a aparut. Cum a devenit persoana care este acum? S-o intreb? Mi-e frica ca orice cuvant al meu ar putea s-o sparga in mii de bucatele si nu as mai putea s-o repar dupa. Sa se sparga oare?

...sa ma tem de umbra ei?

Ei nu-i e frica. Tine capul sus si mereu are un zambet subtil pe chip. E ca eroina unei carti de aventuri. Stii ca nu poate sa i se intample ceva rau si totusi o vezi ca lupta. Si se chnuie. Si cade.

...si se ridica.
Sa fie si ea oare o luptatoare? Ce a facut sa merite titlul asta? A zburat asa de sus? Chiar? Pana la Luceafar? L-a cunoscut pe Zeul Soare? Sa o rog sa ma duca si pe mine acolo?
Nu...nu ia pe nimeni cu ea. Calatoreste singura cu o pereche de aripi frante incredintata de un singur gand: va putea sa zambeasca odata ajunsa sus la corabiile ce calatoresc in infinit. Si cand prinde una, se simte invingatoare. Nu ii mai pasa cati porumbei au murit pe umarul ei. I-a dansat pana i-a lasat fara suflare. Si in tot acest timp, cu fiecare pas pe care il facea se hranea din fiinta lor. Si lua inbucaturi mari, era lacoma si nu dorea sa se opreasca.

...dar s-a oprit. Dupa ce a supt viata din ochii lor s-a ridicat in pasi de dans. Si radea in ritm de vals. As fi ras si eu cu ea. Ma bucura gandul ca a reusit. Ca a nimicit tot ce i-a stat in cale. Dar i-a dansat. A prins drag de ei....

...a iubit. Ce ar trebui asta sa insemne? Ca ii pare rau dupa fiecare suflet? Dar acum e unde a vrut sa fie. Este tot ce si-a dorit sa fie.
...un pasager la bordul navei Fericirii. Nu e bine? Priveste valurile de stele ce se sparg in larg si zambeste. Are din nou acel zambet. Dar de data asta vrea sa-l tina acolo pana la destinatie. A rupt, s-a tarat, a muscat, a aruncat visatori in lanturi si nu a privit in urma. Nu au induiosat-o nici macar strigatele de ajutor de pe strada cu felinare, noaptea. A inchis ochii si-a acoperit urechile si a asteptat ca dimineata sa inghita lumina artificiala din varful stalpilor.
Si acum priveste in jos. Si e mandra. Se simte vinovata de mandretea ei. Dar zambeste.
...e o adevarata luptatoare. De ce?
A supravietuit junglei.

Welcome to the jungle.

New in town...

2009-12-04T12:55:00.000-08:00

Am ajuns.

Am tinut ochii strans inchisi si nu i-am deschis decat cand am auzit motorul oprindu-se. Drumul a fost surprinzator de scurt. Atat de scurt incat parca nici nu m-am miscat. Asa e. Am lasat timpul sa se deplaseze pentru mine si cuvintele l-au purtat la destinatie. Acum cand sunt aici parca totul e un vis. Un vis din acelea din care te trezesti cu greu, confuz , dar cu un gust dulce-amar pe buze. Am sa-mi caut locul pe taramul acesta, am sa-i explorez fiecare colt, am sa caut ce are sa-mi ofere, voi rade, voi plange...

voi fi fericita ca exist...

Dar sper ca toate cu un scop. Spun sper pentru ca inca nu l-am aflat nici eu. Menirea fiintei mele aici, mi-o voi explica la sfarsitul sederii, cand toate intrebarile vor avea un raspuns, cand toate lectiile vor fi invatate si lacrimile sterse. Atunci voi privi inapoi sa o caut pe cea de acum. Atunci ma voi reinventa si voi spune pentru mine, "Am realizat ceva", fara sa ma gandesc cat de maret a fost.

Privesc in zare, trag aer in piept si cu zambetul pe buze intampin rasaritul de luna ce se arata grandios in fata ochilor mei.

The new stranger.